Extrapolând, putem spune fără teama de a greşi că, din păcate (şi, parcă, în sfidarea contribuabililor!), din interese de tot felul, dar şi din neputinţe mai mult sau mai puţin justificate, aşa-numitelor „Organe" cu atribuţiuni de control le este greu să desţelenească lucră(tu)rile, mai ales cele „seduse şi abandonate".
Curtea de Conturi decide în mod autonom asupra programului său de activitate; Acțiunile se inițiază din oficiu și nu pot fi oprite decât de Parlament și aceasta numai în cazul depășirii competențelor stabilite prin lege pentru Curtea de Conturi; Hotărârile Camerei Deputaților sau ale Senatului sunt obligatorii.
Potrivit directorului medical al SCUJ Timișoara, dr. Florin Bîrsășteanu, ar fi vorba de "un control de fond". Deoarece la Spitalul Județean Curtea de Conturi nu a mai efectuat controale de ani de zile, acum conducerea instituției e în situația în care stă la dispoziția controlorilor […]
Curtea de Conturi (CC) este organismul de stat din România care are rolul de a controla folosirea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. Rapoartele Curții de Conturi sunt puse la dispoziția Parlamentului , autorităților și instituțiilor publice și contribuabililor. [1]
Conducatorii deconcentratelor care s-au trezit cu inspectorii Curtii de Conturi dand iama prin birouri s-au bucurat nevoie mare de declansarea valului de verificari. Căutați. Acasă News DNA controleaza Curtea de Conturi! 2012-10-29 21:41. Autor:
Curtea de Conturi a României. Strada Lev Nicolaevici Tolstoi, nr. 22-24, Sector 1, București Telefon: +4 021 3078731 Luni-Joi 08.30-17.00, Vineri 08.30-14.30
GkFh.
ce controleaza curtea de conturi